sâmbătă, 13 aprilie 2019

Infiintarea unei firme


    Infiintarea unei firme este primul pas prin care o persoana trece de la idee si concept, vis in genere, la partea concreta si legala. De cele mai multe ori oamenii se simt mai confortabil lucrand la negru, fara o forma de organizare legala si ajung sa isi faca una doar cand au neaparata nevoie.
   Infiintarea unei firme nu este chiar cel mai usor lucru pe care o persoana il poate face, mai ales in conditiile in care nu are cunostinte legale, juridice si nici cunostinte sau prieteni care sa o ajute cu partea birocratica. Legile tarii noastre sunt alambicate si ambigue, iar un novice se poate pierde usor in clauze si explicatii care de multe ori mai mult nedumeresc decat sa clarifice.
  Pe de o parte vorbim de adunarea si ordonarea documentelor necesare, pe de alta vorbim de procedura de infiintare a firmei cu cereri completate, semnaturi, drumuri la ghisee si taxe de platit. Aceste doua lucruri sunt dificile si, uneori, lipsa unei informatii sau una gresita il pot costa atat timp cat si bani pe viitorul administrator de firma.
  Atunci cand o persoana vrea sa isi infiinteze o firma si nu stie ce forma de organizare se potriveste cel mai bine domeniului sau de activitate si nici ce trebuie sa faca, cel mai simplu si mai eficient mod de a rezolva orice nedumerire si neclaritate este apelarea la o firma specializata in infiintarea de firme.
“Zlate” este o companie de infiintari firme care iti pune la dispozitie intreaga expertiza a echipei sale cat si serviciile de depunere si plata a taxelor, totul pana la a-ti inmana actele complete ale firmei tale. Precum ii spune si logo-ul text, “Zlate - firme pentru succes create” atunci cand pleci la drum pe calea antreprenoriala trebuie sa uiti tot ce ai invatat ca angajat si sa privesti totul din perspectiva angajatorului.
  Firma pe care o infiintezi trebuie sa ia nastere pasind cu dreptul pentru ca succesul sa vina garantat. Uneori, cand ai probleme de la inceput cu infiintarea firmei, nici activitatea sa nu va fi una incununata de succes. Trebuie sa te asiguri ca vei incepe totul cu bine.
“Zlate” pune pe primul loc clientul si nevoile sale, dar mai ales temerile si neputintele sale. 
  Oferindu-i un sprijin profesional si o clarificare a oricarei nedumeriri cu lux de amanunte, administratorul noii firmei isi rezolva problemele si poate sa isi mute atentia pe ceea ce il priveste in mod direct: activitatea sa si cum sa aiba profit in piata pe care a intrat. Atentia sa trebuie sa fie pe ceea ce stie sa faca mai bine si unde nu stie, trebuie sa delege sau sa ceara ajutor unei firme specializate in acel tip de servicii.
Care sunt motivele pentru care sa apelezi la compania de infiintari firme “Zlate”?
·        Iti economiseste timpul pentru lucruri care conteaza mai mult
·        Te scapa de birocratie si cereri complicate
·        Iti explica legile si regulile de infiintare
·        Te scuteste de drumuri la ghisee si stat la coada
·        Iti aduce actele infiintarii firmei in cel mai scurt timp
·        Ai cel mai avantajos pret
·        Afli exact ce pasi ai de facut
Ce iti poate oferi “Zlate-firme pentru succes create” ?
Iti punem la dispozitie 3 pachete distincte de infiintare de firma, din care il poti alege pe cel care ti se potriveste cel mai bine.
1.Pachetul simplu este ideal pentru cei care au timp pentru a-si infiinta singuri firma dar, nu stiu exact care este documentatia si vor putin ajutor. Noi le intocmim documentatia de care este nevoie si le spunem exact ce trebuie sa faca, respectiv unde sa mearga pentru a-si infiinta firma singuri.
2.Pachetul standard este potrivit celor care vor documentatia si taxele de infiintare gata platite.
3.Pachetul profesional este perfect pentru cei care vor sa lase intregul proces in seama profesionistilor. Tot ce trebuie sa faca o persoana este sa furnizeze echipei “Zlate” actele necesare demararii procesului de infiintare a firmei si acestia se vor ocupa de tot. Asta inseamna ca parcurgem toate etapele, de la dosar pana la actele firmei nou infiintate. La final oferim clientului actele firmei nou infiintate, urmand ca aceasta sa isi inceapa activitatea in cel mai scurt timp.
Fiecare pachet include consultanta si personalizare in functie de ce isi doreste clientul, dar mai ales in functie de nevoile sale. Apeland la o echipa de consultanti cu experienta, administratorul firmei poate avea propria firma in cateva zile si apoi o poate folosi fara probleme. Tot ce trebuie sa faca este sa vina o singura data cu cateva documente si apoi va avea actele firmei gata. Aceste documente sunt urmatoarele: cartea de identitate, dovada sediului social sau a punctului de lucru si 3 denumiri de firma continand cate doua cuvinte fiecare.
“Zlate – firme pentru succes create” este compania care iti face infiintarea firmei de vis mai usoara! Apeleaza la noi daca vrei sa pasesti cu dreptul pe drumul spre succes!


joi, 14 martie 2019

Este memorabil numele firmei tale?

 Nu stiu cati dintre voi v-ati gandit cu atentie la denumirea firmei atunci cand ati infiintat-o insa eu m-am gandit intens si, ca sa aflu in perioada de dupa infiintare ca nu era cea mai buna solutie din punct de vedere al marketingului.
Daca ne gandim ca retinem usor nume unice, simple, care ne induc anumite senzatii deosebite, atunci ar trebui sa avem nume marcante, iesite din comun pentru companiilor noastre.
Din pacate, multi dintre noi am ales nume inspirate de mediul in care activam, de obicei un mediu comun. Trebuie spus ca un nume comun va fi asociat cu un lucru comun si automat se va forma aceasta senzatie in subconstient. Si pentru ca oamenii cauta lucruri unice, deosebite, care sa le satisfaca nevoia de nou si senzatia de evolutie, un lucru comun va fi usor uitat si trecut cu vederea dar un nume deosebit (gen Phoenix sau Atlas) va fi retinut mult mai usor si asociat cu ceva deosebit.
Companiile care au astfel de nume unice sau puternice dau imediat impresia ca ofera servicii unice si de calitate (si unele chiar o fac, desi nu toate din pacate).
Trebuie stiut ca nu e totul pierdut si ca printr-un marketing usor diferit iti poti asocia un nume deosebit, care sa transforme compania ta intr-o marca, un brand. Spre exemplu, daca firma ta se numeste SC Popescu Impex SRL (este doar un exemplu, fara nicio asociere evidenta), tu poti adauga un nume serviciilor sau produselor tale, o denumire deosebita, de impact, diferita de numele firmei.
Unele companii platesc sume de peste 2.000 de Euro pentru nume, logouri sau denumiri de impact iar marile companii ajung sa plateasca si sume de peste 30.000 de Euro pentru denumiri care le pastreaza in topul preferintelor consumatorilor potentiali.
Dar tine minte, daca ti-ai ales un nume bun, cauta sa-l protejezi cat mai curand la Agentiile de protejare a denumirilor precum OSIM in Romania sau EUIPO in UE deoarece acesta iti poate fi usor furat de catre concurenta atunci cand incepi sa urci pe scara succesului.
 Daca nu ai nicio idee despre un nume grozav si de impact si esti la inceput, in faza de a da firmei tale un nume, o idee buna ar fi sa-ti folosesti propriul nume sau o combinatie a numelor tale sau ale membrilor familiei. Exemplul cel mai cunoscut este probabil McDonald, afacere inceputa in 1940, cu un restaurant deschis de frații Dick și Mac Macdonald în San Bernardino, California. 
Mai departe, ascensiunea ta va tine intr-o foarte mare masura de calitatea serviciilor si a produselor pe care le oferi. 
Alegerea initiala a clientilor poate depinde de numele promovat dar, pastrarea lor si obtinerea de recomandari reale va depinde de ceea ce le oferi.
Succes!

Sfaturi si consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau 
Detalii despre marketingul, imaginea si promovarea afacerii tale, logo-uri sau sigle cat si despre afacerea in sine (consiliere, planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .


Articol scris si publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA. Data; 14.03.2019. (Bibliografie inspirationala: www.infiintarifirme-pfa.com si Marketingul serviciilor-Harry Beckwith)

ZLATE INFIINTARI FIRME

Ideile 41 42 si 43 din Idei de afaceri cu castig relativ rapid


41. Creaza magneti de frigider

Magnetii de frigider sunt amuzanti si usor de facut, mai ales ca iti scot la iveala natura ta creativa si iti stimuleaza imaginatia.
Poti sa cumperi foaie magnetica de la magazine specilizate sau de pe net si apoi poti printa pe ea direct de pe imprimanta ta de acasa multe forme si imagini. Decupeaza-le in diverse forme si realizeaza cat mai multe.
Mai poti decupa cartoane sau placaj pe care poti lipi diverse imagini sau chiar imagini in relief si cumpara apoi mici magneti pe care sa ii lipesti pe spate.
O modalitate interesanta este de a crea diverse teme ce au o continuare sau fac parte dintr-o serie sau, de a crea magneti cu declaratii sau mesaje motivante sau pentru diverse ocazii.
Prezentarea muncii tale este foarte importanta si pentru asta le poti posta pe internet, le poti arata prietenilor sau familiei sau poti merge chiar in targuri sau piete pentru vanzare directa.
Dupa ce ai creat cateva modele intreaba oamenii cam cat ar plati pentru ele pentru a stabili un pret dar, obtine mai mult de o singura opinie. Vezi deasemeni pe internet cam cu cat se vand si cauta sa creezi modele deosebite. Spor in creativitate!


 42. Producator de caramele

Daca esti talentat in arta gatitului, foloseste-l pentru a dezvolta o afacere cu caramele.
In functie de locuinta ta, poti porni o afacere in bucataria proprie sau poti inchiria o locatie comerciala cu bucatarie.
Experimenteaza diverse retete de caramele. Pentru a reusi in aceasta afacere trebuie sa faci caramele mai bune decat ar putea sa faca un novice in acest domeniu.
Pregateste mostre din diverse retete de caramele si ofera spre degustare potentialilor clienti incluzand o lista de preturi cu diverse caramele la fiecare mostra. 
Achizitioneaza ambalaje si etichete pentru caramelele tale si asigura-te ca indeplinesti reglementarile legale privind sanatatea si comertul.
Cutiile in culori deosebite si ambalajele pot face caramelele tale si mai atragatoare pentru clienti.
Stabileste-ti un stand sau o masa la targuri, festivaluri sau bazare. Ofera fiecarui client care cumpara caramele o carte de vizita, o lista de preturi sau o brosura. O viata dulce!

 43. Ordine si curatenie in magaziile, garajele sau boxele oamenilor!

Iti place sa ordonezi si sa aranjezi lucrurile? De-a lungul timpului, spatiile de depozitare personale sau ale familiei devin o adevarata provocare datorita dezordinii diverselor lucruri puse acolo. Asta inseamna o ocazie buna pentru tine de a face bani prin ordonarea, curatarea si aranjarea acelor spatii.
Fa cateva pliante. Nu te gandi la faptul ca o sa-ti ia putin timp sa faci ordine intre lucruri ci sa fii pregatit sa le acorzi cat timp este necesar pentru o munca de calitate.
Planifica sa stai cel putin 2 ore. Nu incerca sa fii foarte rapid si sa uiti diverse lucruri. Curata si colturile si fii atent la detalii.
Daca ai facut o treaba buna cel mai probabil proprietarul te va chema din nou. La fel de bine ai putea sa-l intrebi daca il mai poti ajuta si cu altceva sau daca mai cunoaste pe cineva care ar avea nevoie de un astfel de serviciu.
Ai putea sa-ti extinzi afacerea prin oferirea de servicii de stivuire si depozitare suplimentare.
Cere fie un pret pe ora fie un pret pe toata lucrarea. Spor la treaba!


Daca ti-a placut una dintre ideile prezentate pana acum si esti interesat sa-ti incepi propria afacere poti cere sfaturi si consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau detalii despre marketingul si promovarea afacerii tale sau despre afacerea in sine (planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .


Articol adaptat din www.mobincube.com si publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA. Data; 14.03.2019

joi, 14 februarie 2019

De ce sa indraznesti sa pornesti in afaceri

 Porneste catre o viata mai buna
Pentru ca Tu meriti o viata minunata! Da-ti sansa tie de a face un pas catre crearea propriului tau viitor, nu unul impus de altii. O afacere iti poate indeplini visul si ii poate ajuta pe cei dragi tie in moduri in care nici nu le banuiesti.

Ca sa desfasori o afacere pare un lucru dificil dar, daca ai rabdare si vrei sa inveti ai sa afli, si ai sa ramai surprins pe parcurs, ca a face afaceri cu o idee cateodata foarte simpla este de multe ori placut si usor iar acest lucru iti va oferi bucuria de a continua. Nu ne imbatam cu apa rece crezand ca va fi tot timpul asa. Ne pregatim continuu pentru a intampina pragurile, greutatile sau problemele ce apar pe parcurs. De ce? Pentru ca asa e viata, cu provocari, altfel cum ne-am mai dezvolta ca oameni?

Ca sa incepi nu conteaza daca ai multi bani sau putini bani, nu conteaza cat de tanar sau batran crezi ca esti, nu conteaza daca tu crezi ca exista lucruri care te-ar putea opri. Exista o alternativa la fiecare dintre „barierele” tale, o cale de a merge mai departe catre obiectivului tau.

De exemplu, daca nu ai bani multi sa incepi, exista alternativa sa incepi si cu bani mai putini. Daca te uiti la preturile de pornire a unei firme – vezi aici detalii – o sa afli ca poti porni o firma nu neaparat cu 2000 de lei, ci doar cu 350. Evident ca difera serviciul oferit dar nu te opreste nimeni ca in timp ce iti dezvolti firma si veniturile tale cresc, sa accesezi si alte servicii de calitate superioara.

Ca spatiu pentru firma poti folosi propria locuinta printr-un contract de comodat si iata cum, mai faci o economie la chirie (desigur, in functie de ideea ta de activitate).

 Afaceri de mic
Crezi ca esti prea tanar sau prea batran ca sa mai incerci? Exista nenumarate exemple de oameni care la 24 de ani (unii chiar mai devreme) sunt milionari si care au inceput sa faca mici afaceri chiar de la 14 sau 16 ani (daca dai o cautare pe internet vei gasi o multime de astfel de oameni) si toate acestea pe cont propriu, fara un mare ajutor financiar.


 Om de afaceriDeasemeni sunt persoane de peste 60 si 70 de ani care au propria lor firma si se bucura de o viata activa, refuzand sa accepte un trai sarac si anonim, dintr-o pensie amarata de la stat. Multi dintre ei au inceput chiar dupa ce s-au pensionat, din dorinta de a face ceva si apoi au dezvoltat afaceri care au schimbat viata oamenilor. 

Daca tu crezi ca ai alte lucruri care te opresc (familie, stare sociala, stare de sanatate, conditie economica, etnie, etc), trebuie sa iti spun ca poti trece peste aceste obstacole. Fie incepi sa nu le mai tratezi ca obstacole si sa te apuci de treaba fie, sa cauti un mic ajutor. Ai putea sa cauti o persoana din exterior care este pregatita sa te asculte in mod obiectiv si sa iti ofere o solutie practica la „blocajul” tau in a incepe propria afacere. (aici gasesti o posibila solutie sau poti pune intrebari - trebuie doar sa cauti cu atentie).

Deci daca vrei ceva mai mult de la viata, exista solutii. Incepe sa cauti, intreaba oameni care crezi ca te pot ajuta sau pe cei din  recomandarile acestui articol si apoi porneste. Cu cat amani mai mult, cu atat visul tau se indeparteaza de tine.

„Daca iti doresti ceva cu adevarat, tot Universul conspira la realizarea dorintei tale – Paulo Coelho”.

Multe dintre afacerile de succes sunt construite pe baza unei idei simple dar, executate la perfectiune.

Nu sta degeaba sa te gandesti cat de rau stau lucrurile, cum tu nu ai indeajuns, cat de rea este economia sau altele. Ridica-te si incepe sa te misti. Vorbeste cu oameni care crezi ca te-ar putea ajuta.

Nu insista prea mult la rude sau prieteni apropiati. Multi dintre oamenii de succes au declarat ca marea majoritate a rudelor si a prietenilor nu i-au ajutat de loc, ba din contra, i-au descurajat sau i-au sfatuit sa nu faca nimic si sa ramana asa cum sunt sau, sa-si ia o slujba pe undeva si sa inceteze cu visatul. Ei nu fac acest lucru din rautate (desi pe unii ii suspectam de asta ;) ci ei cred ca te protejeaza de eventuale esecuri si suferinte fara a intelege ca, tocmai invatand din acele provocari care apar pe parcurs crestem si ajungem oameni de succes. 
Asa cum un copil cade de mai multe ori inainte sa inceapa sa mearga si apoi sa alerge, asa reusim si in realizarea visurilor noastre cu ajutorul intreprinderilor proprii.

Banii si afacerile sunt profesori excelenti si sa fii sigur ca, odata ce ai inceput sa-ti construiesti propria viata, nu vei mai fi la fel niciodata. Fie ca este o afacere care iti ocupa tot timpul sau o afacere part-time, tu o poti face.

 Succes in afaceriPrin inceperea afacerii tale tu iti vei dirija mintea catre actiuni pozitive, catre o viata minunata.

Fie ca esti tanar(a) sau batran(a), aceasta este o noua zi si oportunitatile abunda in jurul tau.

FA-TI CURAJ SI INCEPE AZI!


Pentru detalii sau recomandari contacteaza-ne la numerele de mai jos sau viziteaza-ne  paginile.

Sfaturi si consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau 
Detalii despre marketingul si promovarea afacerii tale sau despre afacerea in sine (consiliere, planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .


Articol publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA. Data; 14.02.2019

miercuri, 13 februarie 2019

!00 de idei de afaceri cu castig relativ rapid - Ideile 38 39 40


   38. Tragerea lanei in fire - fabrica manual mohairul

Daca ai acces la lana sau ai iepuri, alpaca, pisici, oi, sau caini care sunt foarte parosi sau lanosi, poti incepe o afacere buna in industria firelor impletite de lana sau a mohairului.
Atunci cand trebuie tunse, pastreaza sau cere sa pastrezi lana sau parul ramas.
Cauta-ti o carte buna pe net sau la librarie despre cum sa cureti si sa invarti lana pentru a obtine ghemul de lana sau mohairul.
Unele tipuri de lana pot fi vopsite in diferite culori. Odata ce ai invatat sa tragi lana in fire, le poti vinde mai departe sau poti sa continui cu realizarea de articole specifice precum obiectele de imbracaminte pentru sezonul rece sau diverse palarii. Succes!

39.  Ofera-ti abilitatile in privat

Datorita faptului ca au crescut cheltuielile cu salariile, din ce in ce mai multe companii cauta sa contracteze servicii ale persoanelor cu diverse calificari pe baza unui contract de colaborare, aceasta fiind o alternativa la contractele full-time.
Aceasta este o mare oportunitate pentru tine.
Daca ai abilitati in domeniul computerelor, abilitati de marketing, de comunicare, de vanzari, de design grafic, de relatii publice, sau abilitati in scriere si editare, poti beneficia de aceasta orientare a companiilor.
Plata orara pentru un astfel de serviciu (si nu numai) este mai mare decat plata pentru o ora a unui angajat cu norma intreaga. Pe de alta parte va trebui sa te descurci cu timpul liber dintre contracte, adica sa cauti sa oferi serviciile tale catre cat mai multe companii.

40. Vinde lemne de foc gata taiate

Asa cum stii, inca mai exista locuinte care se incalzesc cu lemne de foc, multe locuinte care inca folosesc teracote si sobe cu incalzire pe lemne. Taierea si vanzarea de lemne de foc este o afacere part-time sau full-time destul de profitabila si nu necesita ustensile complexe si spatii amenajate special.
Pretul la gaze se pare ca este in crestere iar racordarea la o retea de gaze si montarea unei centrale a ramas la fel de scumpa si de multe ori imposibila si astfel, multi oameni inca prefera incalzirea cu lemne pe timpul iernii.
Poti vinde lemnul gata taiat in metri steri, masurand volumul ocupat de lemnele taiate sau in metri cubi, bine aranjate pentru a lasa cat mai putin spatiu liber intre ele.
Daca ai posibilitatea sa iei o camioneta sau o masina tip „papuc” cu care sa cari lemnele la domiciliu este si mai bine, acest serviciu platindu-se suplimentar. Daca nu, le poti vinde direct din spatiul tau propriu sau unul inchiriat. Acolo ramane sa pregatesti lemnele gata de vanzare, fie in paleti fie in pachete. O drujba si un topor bun iti vor fi parteneri de nadejde in afacerea ta.
Deasemeni poti vinde si lemne de gratar sau de campare pentru turisti, zona Deltei fiind una destul de cautata pentru excursiile cu cortul.
Pune anunturi in ziarele locale si pe internet si un anunt mare in fata locului din care le vei vinde.

Lemnele pe care sa le vinzi le poti lua in cantitati mari de la ocolurile silvice din judetul tau si apoi sa le tai si sa le spargi cu toporul pentru a fi gata de bagat in soba. 
Lucrul pe care trebuie sa il faci bine este gestionarea banilor astfel incat pretul final sa fie putin mai mic decat cel al competitorilor tai, ca sa poti intra pe piata si sa ai clienti suficienti.

Daca ti-a placut articolul da-ne un Like sau un Share !

101 idei de afaceri cu castig relativ rapid - Ideile 35, 36, 37


Daca ti-a placut una dintre ideile prezentate pana acum si esti interesat sa-ti incepi propria afacere poti cere sfaturi si consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau detalii despre marketingul si promovarea afacerii tale sau despre afacerea in sine (planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .

Articol adaptat din www.mobincube.com si publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA. Data; 13.02.2019

luni, 14 ianuarie 2019

Vrei sa-ti deschizi o firma care sa inceapa cu dreptul in 2019?

Stiai ca atunci cand un copil se naste sanatos, sansele lui de a avea o viata buna sunt foarte mari? La fel este si cu firma ta, daca porneste profesionist inca de la infiintare, sansele ei de a creste sunt deasemeni mari.

Tocmai de aceea, noi cei de la ZLATE, asemenea unei „Maternitati de firme”, punem foarte mare accent pe "nasterea" sanatoasa , corecta si legala al afacerii tale. Orice alte compromisuri iti vor afecta activitatea pe viitor si, pentru a evita astfel de lucruri, suntem foarte atenti cu fiecare noua firma pe care o infiintam.

Cunoastem destule cazuri in care multe persoane si-au deschis firme fara ajutor de specialitate si, din pacate, s-au confruntat cu foarte multe probleme pe parcurs tocmai datorita pornirii in graba, fara a apela la sfatul unor specialisti in domeniu.

Pentru ca noi punem accent pe profesionalism si pe oferirea de servicii de cea mai buna calitate, ne dezvoltam continuu si suntem la curent constant cu noile modificari in legislatie.
Facem acest lucru si pentru ca ne dorim ca toti cei care apeleaza la serviciile noastre sa  porneasca in mod profesionist si sa ofere la randul lor, servicii si produse profesioniste, de calitate.

Din start oferim consultanta.
Iti detaliem toate lucrurile pe care trebuie sa le stii la deschiderea unei firme astfel incat sa intelegi procesul si sa tii cont de aceste lucruri in activitatea ta ulterioara. Toata discutia va fi una personalizata si orientata pe domeniul tau de activitate.
Din tot ceea ce vom discuta vei afla exact ce ai de facut dupa infiintare astfel incat sa nu fii prins pe picior gresit in cazul unor controale sau verificari dar si in momentele in care vrei sa te dezvolti in domenii conexe legate de activitatea principala.

De asemenea, vei afla toate costurile necesare din start si astfel iti poti stabili cu exactitate bugetul pentru cheltuielile de pornire. Ca un fapt destul de curios, nu multi fac acest lucru si atunci cand fac calculul final raman surprinsi in mod neplacut pentru ca i-a costat mai mult decat estimasera initial.

Pentru ca simplificam tot procesul de infiintare, ne ocupam de toate actele necesare si ti le aducem pe toate gata semnate si aprobate. Vom lua aprobari de la toate institutiile implicate si vom plati toate taxele necesare autorizarii.

Pentru ca timpul este foarte pretios, tu nu il vei pierde in drumurile facute pentru obtinerea documentelor si a semnaturilor, vei ocoli amanarile sau documentele gresite care vor trebui refacute sau alte lucruri de care nu stiai dar pe care va trebui sa le faci.
Mai mult, vei scapa de statul la cozi si de birocratia si neintelegerile in discutiile cu personalul institutiilor respective, de nervi si de dureri de cap inutile.
Si pentru ca ne miscam repede ca echipa, vei putea incepe activitatea foarte curand, in functie de solutia aleasa.

Asa cum iti spuneam la inceput, noi cei care alcatuim echipa Zlate - Infiintari Firme , suntem profesionisti in tot ceea ce facem si astfel toata activitatea ta de infiintare a firmei va fi redusa la a primi repede documentele aprobate.
Contacteaza-ne cat mai curand si astfel vei incepe cu dreptul activitatea in noua ta firma.

Datele de contact aici

Contact Constanta

Tel: 0341 450 440 - Numar cu taxare normală apelabil din orice rețea!
Adresa: Constanta, Bd. Tomis nr. 46, et.1, cam 14, interfon 14 (vizavi de Primaria Constanta, aproape de statuia Lupoaicei)
Program: Luni-Vineri 08:00 - 16:30 ; Inchis: Sarbatori, Sambata, Duminica

Contact Tulcea



Tel: 0340 402 398 - Numar cu taxare normală apelabil din orice rețea!
Adresa: Tulcea, Str. Mahmudiei nr.2, et.2, cam 1 (vizavi de Primaria Tulcea - Km 0 - Complex Cooperativa Unirea)
Program: Luni-Vineri 08:00 - 16:30. Inchis: Sarbatori, Sambata, Duminica



Articol publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA. Data; 14.01.2019

101 idei de afaceri cu castig relativ rapid - Ideile 35, 36, 37

35. Ajutor de fermier

Daca locuiesti intr-o zona rurala sau intr-un oras mic, atunci ai o mare oportunitate in a-ti ajuta vecinii si de a face bani.
Cei care au animale au nevoie de ajutor constant pentru ingrijirea, adapare cu apa, hranirea lor cu furaje sau mulgerea pentru lapte.

Fa-ti un pliant sau fluturas in care spui ce faci si apoi mergi si viziteaza fermierii din zona si lasa pliantul sau, ofera-le direct serviciile tale.
Munca este murdara dar vei avea bani in buzunare intr-un timp foarte scurt.
Poti cere plata pe ora sau pentru munca facuta.
Daca esti un om muncitor poti castiga o gramada de bani deoarece fermierii au mare nevoie de astfel de oameni care sa ii ajute in ingrijirea animalelor.


36. Penaj pentru bani frumosi

Vinde pene pentru bani. Multe pene sunt utilizate in moda, in industria bijuteriilor, artistilor sau a mestesugarilor.
Poti incepe colectarea penelor din locurile in care se aduna pasarile sau de la cei care cresc pasari.

Ai grija sa aduni penele curate, iar pe cele murdare sa le cureti cu mare atentie.
Penele albe pot fi vopsite si astfel vei avea o paleta larga de culori.

Iti poti oferi colectia asa cum spuneam, catre magazine de arta sau suveniruri, catre diversi artisti, oameni din  industria modei sau cea mestesugareasca.
Tot ce trebuie sa faci este sa ii contactezi si chiar ei iti vor spune ce fel de pene le-ar placea sa le aduci.

37. Hranire animale de companie

Iti poti oferi serviciul de a merge si a de hrani animalele de companie a celor care sunt plecati mai mult timp de acasa. Acesta este un serviciu grozav pentru orase sau acolo unde sunt numeroase animale de companie sau nu numai.

Animalele pe care le poti hrani sunt iepurii, purcei de Guinea, pasari, caini, pisici, pesti si testoase. Inainte de asta va trebui sa iti iei o carte (de pe net, de la librarie sau de la biblioteca) despre aceste animale pentru a te familiariza cu ele.

Este important sa fii serios si de incredere deoarece aceste animale se bazeaza pe tine pentru hrana lor. Deasemeni trebuie sa urmezi instructiunile proprietarilor. Ti se va cere un grad mare de incredere nu doar pentru hranirea animalelor de companie dar si pentru faptul ca vei intra in casele oamenilor atunci cand sunt plecati si ei trebuie sa fie linistiti ca vei incuia totul in siguranta atunci cand vei pleca.

Pentru a-ti oferi un serviciu extins, te poti oferi sa le plimbi animalele care au nevoie de exercitiu.

Trebuie sa fii dedicat acestui serviciu indiferent daca ploua sau ai altceva de facut pentru ca nu uita, de acolo iti vin banii si cu cat esti mai de incredere cu atat mai multi clienti vei avea.


Intreaba oamenii cam cat ar plati pentru un astfel de serviciu. Fa-ti un pliant sau fluturas in care iti treci serviciile (Detalii pentru realizare pliante aici). Mergi si imparte pliantul din usa in usa sau fa-ti o pagina de prezentare pe net (daca ai nevoie de ajutor contacteaza-ne aici).


Daca ti-a placut articolul da-ne un Like ! 

Ideile 33-34 din 100 de idei de afaceri cu castig relativ rapid.


Daca ti-a placut una dintre ideile prezentate pana acum si esti interesat sa incepi poti cere consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau detalii pentru consiliere despre marketingul si promovarea afacerii sau despre afacerea in sine (planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .

Articol adaptat din www.mobincube.com si publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA. Data; 14.01.2019

vineri, 14 decembrie 2018

Primele lucruri pe care sa le faci atunci cand iti deschizi o firma in 2019:

Daca te-ai hotarat sa-ti deschizi o firma, iata primele lucruri pe care trebuie sa le faci daca vrei sa pornesti „ cu dreptul” si sa ai sanse de reusita cel putin in primii doi ani:

1. Stabileste forma juridica a firmei, de la SRL, SRL-D, PFA sau Întreprindere Individuala in functie de activitatea pe care vrei sa o desfasori. Trebuie sa ai in atentie ca unele forme juridice sunt mai avantajoase, dar doar in functie de strategia ta si de planul tau de afaceri (aici poti cere solutii de planuri de afaceri personalizate).  

Pentru inmatriculare si autorizatii ale firmei poti apela la  Claudiu Zlate-Întreprindere Individuala - Infiintari firme si pe langa faptul ca iti va da toate actele gata aprobate iti va oferi si cateva sfaturi importante la inceput de drum. Daca nu ai deja un contabil poti apela tot la Claudiu Zlate-Întreprindere Individuala, care iti poate recomanda un contabil de care ai absoluta nevoie in primul rand la plata taxelor si impozitelor si la evitarea penalitatilor.


2. Alege-ti un spatiu de lucru potrivit afacerii tale. Cauta oferte (asta daca nu incepi de acasa) si apoi inregistreaza-l in documentele de infiintare a firmei (fara un sediu social nu poti primi autorizatiile de functionare). Apoi amenajeaza-ti spatiul pentru a fi gata de lucru.

3. Cauta-ti oamenii potriviti, angajati sau colaboratori. Pune anunturi de angajare in ziar dar mai ales pe internet, atat pe social media cat si pe site-urile de specialitate si participa tu personal la interviuri. Trebuie sa stii in avans ce calitati vrei sa aiba angajatii tai. 
Daca nu te simti confortabil cu a face asta, apeleaza la specialisti in recrutari sau consultanti HR (resurse umane). O persoana bine aleasa iti poate propulsa afacerea foarte rapid. 
Daca sunt persoane tinere trebuie sa fii atent la mediul lor de lucru specific pentru a nu deveni neinteresati sau chiar pentru a te parasi pentru un job mai interesant, pentru ca s-a stabilit ca principalele criterii pentru care tinerii isi dau demisia sunt conditiile de munca.

4. Incepe sa-ti faci un nume. Pe langa seriozitatea si calitatea ofertei tale, imaginea este foarte importanta.
Dupa ce ti-ai ales numele firmei fa-ti un logo si o sigla memorabila (apeleaza la un specialist ). Apoi fa-ti o pagina de Facebook si un site profesionist. Nu conteaza tipul tau de afacere, daca ai o prezenta online semnificativa si un site cu informatii bine puse la vedere, ascest lucru transmite incredere si astfel mai multi clienti de vor cauta. 
Trebuie sa ai alocat in buget si o suma pentru publicitate, indiferent unde se face ea, pentru ca fara publicitate afacerea ta se va stinge inca de la inceput (aici iti oferim solutii adaptate afacerii tale de promovare online).

Daca esti atent la aceste prime lucruri, sansa ta de a porni bine de la inceput este mare si atunci poti spune cu adevarat ca ti-ai inceput propria afacere. Succes !


P.S. Nu uita de sfatuitori sau consultanti; pentru diverse sume (unele chiar modice in comparatie cu rezultatul) ei s-ar putea sa-ti ofere idei sau solutii care sa-ti salveze afacerea in momentele critice sau sa o ridice la nivele de zeci sau sute de mii de euro (sau milioane, in functie de consultant ! Pe unii dintre consultanti îi poti gasi chiar in link-urile prezente in acest articol). 

Daca ti-a placut acest articol da-ne un Like! Multumim si succes in tot ceea ce faci!

Ideile 33 si 34 din 100 de idei de afaceri cu castig relativ rapid

33. Impachetare diverse lucruri – serciciu suport pentru diverse afaceri locale



Daca iti place sa impachetezi diverse lucruri, daca iti plac hartia si lucrurile ambalate cu gust (optional - sa ai o limba grozava pt umezirea timbrelor postale  J) poate ca ar trebui sa incepi o afacere de impachetare.
Aceasta munca este usoara si plata este chiar buna pentru cei care sunt buni la impachetat.

Multe companii sunt dispuse sa plateasca pe cineva pentru a impacheta diverse documente sau obiecte pentru expediere sau livrare directa iar acest lucru este suficient de usor pentru oricine de a lucra si suplimentar.

Nu se cere experienta ! Poti merge la afaceristii locali si sa-i intrebi daca si-ar dori serviciile tale. Unii te vor refuza dar vor fi si oameni responsabili care tin la imaginea lor si inteleg ca imaginea conteaza foarte mult si vor ca lucrurile sa fie frumos impachetate la livrare. Ei chiar au nevoie de un astfel de serviciu pentru a se elibera pe ei sau un angajat al lor de o astfel de sarcina, castigand astfel mai mult timp pentru afacerea lor.

Poti cere plata per ora sau pentru lucrarea executata. Tot ce trebuie sa faci este sa intrebi cat mai multi oameni de afaceri sau directori. Deasemeni ofera-ti serviciile si pe internet, s-ar putea sa fii surpins de numarul celor care cauta un astfel de serviciu. Succes!

34. Pictura faciala sau face painting-ul

Ofera servicii de pictura faciala. 

Este o indeletnicire grozava in drumul tau de a deveni un make-up artist de renume. Da-ti voie sa te exprimi si sa-ti scoti in evidenta talentul artistic.

Pictorii faciali sunt angajati la zile de nastere sau la evenimente similare sau sarbatori precum Haloween-ul, 1 Iunie - ziua copilului, la carnavaluri, sau alte evenimente organizate de institutii si scoli, in special pentru copii, desi nici unii adulti nu se dau deoparte la o astfel de pictura in anumite sarbatori.

Aici iti poti stabili tariful in functie de ora sau de pictura si aici este locul in care sunt adevaratii bani si unde afacerea ta se poate stabiliza si creste.

Vei avea nevoie de hartie si creioane colorate pentru a-ti prezenta clientilor o parte dintre optiuni sau modele in avans, dar poti fi si creativ la cerere, dar ramai in tariful stabilit pentru a nu-ti speria clientii.

Poti cumpara chituri de pictura faciala de la magazinele locale specializate sau de pe internet.
Adauga culori stralucitoare si mult sclipici.
Cat poti castiga de la o pictura faciala poate varia in functie de complexitate si de timpul alocat, depinzand desigur si de abilitatile tale.

Ca locatii, atunci cand nu ai evenimente la care sa participi, poti picta in parcurile de joaca sau in locuri comerciale intens circulate.

Si deasemeni, nu uita, iti poti prezenta serviciile si pe internet, pentru cei care cauta un astfel de artist. Daca faci o cautare pe Google vei vedea ca deja sunt cativa artisti care ofera un astfel de serviciu. Acesta este un lucru bun deoarece te poti inspira din prezentarea lor si astfel sa iti faci si tu propria ta pagina pe care apoi sa o promovezi.

(daca doresti ca altcineva sa se ocupe de promovarea ta pe internet si sa iti aduca clienti ma poti contacta aici).

Daca ti-a placut da-ne un Like !

Ideile 30-31-32 din 100 de idei de afaceri cu castig relativ rapid.


Daca ti-a placut una dintre ideile prezentate pana acum si esti interesat sa incepi poti cere consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau detalii pentru consiliere despre marketingul si promovarea afacerii sau despre afacerea in sine (planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .

Articol adaptat din www.mobincube.com si publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA. Data; 14.12.2018

marți, 13 noiembrie 2018

Ideile 30-31-32 din 100 de idei de afaceri cu castig relativ rapid.


  1. Club cu taxa de membru

Infiinteaza un club si stabileste o taxa de membru.
 Iubesti o formatie muzicala, ai un hobby sau iti place o disciplina sportiva? Cu siguranta ca sunt o gramada de alti oameni carora le place si lor, iubesc si sunt si ei fani ai aceleiasi formatii sau au hobby-uri asemanatoare cu ale tale.
Acum, stiind lucrul acesta, tu poti infiinta un club in care ei se pot inscrie si vor plati o taxa, lucru care le va aduce informatii si diverse beneficii sau servicii. Trimite saptamanal sau lunar stiri, informari sau e-mail-uri despre club.
Ofera produse la vanzare si adauga valoare.
Poti face un profit bun iar aceasta activitate este una placuta atunci cand se bazeaza pe pasiunile comune ale tale si ale altora.

  1. Spalatul cainilor

Incepe o afacere cu spalatul cainilor cu stapan !
Daca iti plac animalele poti oferi un serviciu pentru spalat animalele de companie, respectiv cainii.
Pentru inceput va trebui sa te decizi cat de mari sunt cainii pe care ii vei spala. Cu siguranta nu vrei ca oamenii sa iti aduca sa speli un caine Saint Bernard de 10 ani care e de 4 ori mai mare ca tine.😊
Probabil iti vei dori pentru inceput sa investesti in sampon pentru caini, o perie si o galeata.
Intotdeauna sa prestezi un serviciu de calitate.
Deasemeni trebuie sa tii minte ca iti trebuie ceva forta ca sa tii catelul cand il speli (de asta iti spuneam anterior de marime). Mai mult, ia in considerare ca nu tuturor cainilor le place sa fie spalati, deci atentie!
Tine minte: nu ai voie sa lovesti cainii !
Cand ceri bani, cere per spalat si ia in considerare marimea cainelui. Poti avea un pret pentru un caine Pechinez sau Chihuahua si un alt pret pentru un Golden Retriever. Intreba oamenii cam cat ar plati sau afla preturile ce se practica deja si apoi stabileste-ti propriul tarif astfel incat sa ai un raport pret calitate care sa ii faca pe oameni sa accepte serviciul tau. Dupa ce ai avut primii clienti, cere-le recomandari si astfel sa obtii cat mai multi clienti ulterior.
Avantajul la un astfel de serviciu este ca poti merge la oameni acasa si sa le spelii cateii, fie de curte fie de apartament. Este o mare oportunitate, avand in vedere numarul mare de caini cu stapan – vezi cifre in sursa  Numarul cainilor cu stapan inregistrati in Romania 

  1. Fabricatul de papusi

Acum poti avea propria ta afacere de fabricat papusi.
Daca iti place artizanatul sau sa lucrezi manual diverse obiecte atunci vei fi fericit sa faci bani din fabricarea manuala a papusilor.
Cauta pentru inceput cateva modele simple de papusi, din carti sau de pe internet. Dupa ce le-ai terminat, aseaza-le frumos intr-un cos si mergi sa le vinzi din usa in usa, la inceput la vecini si prieteni.
Le poti pune la vanzare in targuri organizate, saptamanale sau adhoc. Le mai poti pune la vanzare pe internet sau in magazine locale de Arta mestesugareasca sau de suveniruri.
Poti cere pe o papusa un pret in functie de timpul de lucru sau in functie de cat de decorata este.

Creaza-ti propriul stil si intreaba si oamenii ce modele ar cumpara. Multi vor dori si modele lucrate manual la comanda. Nu uita, papusile sunt cumparate de oamenii mari , pentru copii (sau nu).

Vezi si 

Ideile 27-28-29 din 100 de idei de afaceri cu castig relativ rapid


Daca ti-a placut una dintre ideile prezentate pana acum si esti interesat sa incepi poti cere consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau detalii pentru consiliere despre marketingul si promovarea afaceri sau despre afacerea in sine (planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .

Articol adaptat din www.mobincube.com si publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA. Data; 13.11.2018