joi, 24 mai 2018

De ce sa apelezi la Consultanti specializati

Acest articol este dedicat celor care vor sa inceapa sau au inceput propia afacere si vor sa se autorizeze si sa intre in legalitate,  dar si pentru cei care au in minte o idee de afacere si ar vrea sa inceapa candva.
Atunci cand vrem sa incepem o activitate noua pe cont propriu o facem in urma unei idei „geniale” sau a unui impuls interior care ne da incredere in ideea noastra de afacere. Apoi incepem sa ne informam despre aceasta idee in proportie de 98% de pe internet, dar desigur ca vorbim si cu sotia sau sotul, rudele apropiate, prietenii sau vecinii pentru a strange cat mai multe informatii si a afla ce parere au despre ideea noastra.  Strangem toate informatiile si toate parerile, iar cei mai curajosi de obicei incep, desi unele „pareri” nu le-au fost de nici un ajutor, ba dimpotriva. Ca o paranteza, multe vise ne-au fost furate de „parerile” si reactia vecinilor sau a prietenilor, sau chiar a rudelor apropiate si de aceea spun ca cei mai curajosi si-au inceput propria afacere si au pornit pe drumul realizarii propriilor vise.
Revenind la informatia obtinuta de pe internet si de la prieteni, de multe ori aceasta este uriasa si in foarte multe variante si de aici apare sentimentul confuziei. Citesti mai mult si apoi te hotarasti si alegi o varianta care ti se pare cea mai buna pentru ideea ta de afacere, un fel de business plan incropit pentru a porni cat mai repede. In mare stii ce ai de facut si cum sa incepi si speri ca pe parcurs lucrurile vor merge bine.  Stii ce vrei sa faci, ai adunat resurse pentru a porni afacerea, ai gasit si angajati (in cazul in care afacerea necesita) si vrei sa incepi.
Urmatorul pas este sa infiintezi firma si sa iti iei toate aprobarile. Aici incepi sa te lovesti de realitatea evidenta si de greutatile sistemului legislativ, in care trebuie sa fii foarte bine informat ca sa poti incepe cu dreptul si mai ales sa nu fii penalizat de la inceput ( sa nu-ti iei amenzi din prima). Daca ai rabdare si timp, putin probabil, incepi si studiezi legislatia si ce ai de facut si cam in 2-3 saptamani poti sa spui ca esti bine informat si mergi sa te autorizezi. Sigur ca vei avea surpriza atunci cand mergi la institutii ca nu acelea erau formularele si iti vor da ei altele, ca nu sunt bune codurile CAEN si te vor ruga sa revii cu Actul constitutiv refacut, sau il pot face ei contra cost, desigur plus alte drumuri necesare. Ca sa eviti tot acest timp pierdut si tot acest stres poti apela la consultanti de specialitate care pot face ei tot acest proces intr-o perioada extrem de scurta in comparatie cu cat ti-ar fi luat tie, dar mai ales te poti baza pe faptul ca lucrurile vor fi facute bine de la inceput, toate actele vor fi corect intocmite si toate aprobarile obtinute conform specificului firmei, fara nici un efort din partea ta.
Mai mult , daca firma de consultanta are peste doi ani experienta in domeniu, presupunem ca este o firma buna pentru ca inca mai este pe piata si atunci iti poate oferi consultanta suplimentara si in activitatile ulterioare ale firmei tale,  informatii valoroase despre domeniul tau de activitate si despre pasii pe care ii ai de facut. Daca ne gandim intr-un mod pragmatic, de la cine am vrea sa primim sfaturi: de la vecinul care nu a facut niciodata asa ceva sau de la o persoana care face acel lucru de minim doi ani de zile, aproape zilnic?
Daca esti o persoana constienta ca succesul nu se obtine de unul singur si ca toate reusitele s-au realizat in echipa, impreuna cu antrenori si consilieri, atunci e bine sa ai o relatie pe termen lung cu o astfel de firma de consultanta pentru ca de multe ori un sfat sau o informatie aflata la timp a salvat firmele de la faliment.

Deasemeni nu te limita doar la consultanta de inceput sau legislativa, cauta sa ai contabilitate buna, consiliere financiara de calitate, juridica, economica, o consultanta de marketing buna (marketingul este singurul lucru care iti aduce clienti), dar si sa cunosti alti oameni care activeaza in domeniul tau de activitate. Aici sunt foarte multe de spus dar ca si concluzie: apeleaza la specialisti cat de des poti, vei castiga inzecit ulterior. Succes!

Articol publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA.