miercuri, 2 mai 2018

Birocratia - un obstacol major in calea infiintarii firmei


Desi birocratia este definita oficial ca sistemul administrativ al unei institutii, acest cuvant a capatat o conotatie negativa prin intermediul campaniilor mass-media si politice, dar si un inteles pur negativ in mediul popular, inteles bazat pe experientele personale ale majoritatii.
     In momentul in care o persoana mentioneaza cuvantul „birocratie”, ce imagini iti vin automat in minte? Iata cateva pe care poate le recunosti: 
  Cozi la ghisee, oameni certandu-se, ghisee inchise, personal care nu face fata solicitarilor si intrebarilor, amanari peste amanari, zile si luni, sau chiar ani pierduti pentru rezolvarea unor situatii, drumuri multe la diferite institutii, foarte mult timp pierdut, documente eliberate de forma, acte care se solicita in mod nejustificat, de completat multe formulare complicate, multe cu exprimari ciudate de parca nu am trai in Romania, sau sub o forma atat de vaga incat stai si te intrebi de fapt pentru ce ai semnat dar ti se spune ca asa trebuie, documente gresite pentru care trebuie sa revii si nu doar o data, inghesuiala, oameni transpirati, cu zambete false sau cu fete resemnate sau rosii de atatia nervi sau obositi, obositi de atatea proceduri, atat de mult timp pierdut si atatea taxe de platit. (stiu ca vrei sa mai adaugi, dar ajunge! Deja sunt prea multe.)

    Si daca stai sa pui toate cele de mai sus (si altele) in balanta fie renunti, fie angajezi pe cineva care sa se ocupe de aprobarile sau documentele tale. Totul suna a reclama, dar inca o data, pune in balanta timpul pe care nu il mai recuperezi si banii cheltuiti. Si atunci nu mai bine platesc pe cineva specializat sa se ocupe de acte, aprobari, semnaturi, stampile, etc ca eu sa-mi vad linistit de activitatile mele? Eu cred ca da (mai ales dupa ultima experienta in care dupa ce a trebuit sa revin sa refac acte la Registrul Comertului – nici macar scuze nu si-au cerut cand au descoperit ca era eroarea lor si la inceput spuneau ca e vina mea). 

    De aceea iti recomand sa apelezi la firme specializate atunci cand ai de facut lucruri complexe precum #infiintarea firmei sau contabilitate, probleme juridice sau altele. Legislatia e prea stufoasa si prea „cu doua sensuri” ca sa ma apuc eu acum sa o interpretez.         Mai ales ca apeland la o firma specializata scutesc si banii de drumuri, de papetarie, de alte taxe, cheltuieli neprevazute, etc. Iar in timpul cat dureaza toata procedura eu ma pot bucura de compania celor dragi sau sa fac alte activitati legate de firma mea, activitati pe care oricum trebuia sa le fac. Si probabil, cel mai valoros lucru la o firma specializata este consultanta, de multe ori inclusa in pretul serviciilor. O informatie aflata la timp iti poate salva o gramada de bani si poate chiar afacerea. 

Succes!

Articol scris de Paul Pintilie P. (02.05.2018)



luni, 2 aprilie 2018

100 Idei de afaceri : ideile 7 - 8 - 9 - 10 : cu castig relativ rapid

7. Pui de pasari de vanzare. 



Oamenii fac o gramada de bani din cresterea pasarilor. Daca ai un mascul si o femela pasari, de orice fel, cand fac pui ii poti creste pana devin suficient de mari astfel incat sa ii poti vinde. Vei avea nevoie sa te informezi foarte bine , din carti sau online despre ideea aceasta de afacere, sa citesti tot ce gasesti astfel incat puii sa fie sanatosi si bine ingrijiti. Poti face bani buni in functie de tipul de pasare pe care il cresti asa ca fii intelept cand le alegi

8. Agent pentru o companie de vanzari directe.


Asemenea oricarei alte activitati de vanzari, timpul si energia pe care le aloci vor afecta direct rezultatul vanzarilor. Fata de vanzarile pe internet, este greu sa devii milionar vanzand produse de machiaj si produse de curatat vecinilor tai. Companiile de vanzari directe folosesc vanzatori individuali pentru a vinde produsele in loc de a folosi caile traditionale de vanzari precum lanturile de distributie, angrosist si detailist. Acea companie iti va furniza cataloage si mostre. In timp ce faci vanzari tu achizitionezi produsul la pret intreg de la persoana care te indruma si pastrezi diferenta dintre pretul de achizitie si cel de vanzare. Poti deasemeni castiga bonusuri si comisioane mai mari in functie de rezultatul vanzarilor. Aceasta este o afacere din care poti deveni liber financiar daca ii aloci o parte din timpul tau liber in mod constant.


9. Reclama ambulanta. 


Daca nu esti timid asta este o idee grozava de a face bani. Intreaba oamenii de afaceri locali daca ar dori sa se promoveze la nivel local printr-un panou portabil purtat de o persoana, adica tu. Mai simplu spus, iti vei agata un panou publicitar de tine atunci cand te plimbi pe strada ca astfel sa atragi privirile oamenilor. Este grozav pentru afaceri pentru ca oamenii observa anuntul. Fiind o metoda inedita de a face promovare e grozav si pentru tine pentru ca poti face o gramada de bani. Vei fi platit cu ora. Intreaba in jur si vezi cati oameni de afaceri sunt dispusi sa plateasca. Astfel este o cale grozava pentru a-ti incepe propria afacere in reclama si publicitate, in advertising.


10. Afacere de cumparator sub acoperire.



Afacere de cumparator sub acoperire sau cumparator misterios. Cumparatorii misteriosi sunt oamenii care sunt platiti de catre anumite companii sa raporteze experienta avuta in timpul cumparaturilor, in timpul in care au servit masa la un restaurant sau atunci cand au cumparat combustibil pentru masina. Pentru fiecare misiune, compania iti va da instructiuni specifice legate de locul de unde vei cumpara si ce anume sa observi in momentul cumparaturilor. Vei raporta companiei cum s-a desfasurat procesul: serviciul de relatii cu clientii, atitudinea angajatilor, , curatenia locatiei, etc. Dupa ce trimiti raportul vei fi platit pentru timpul tau si ti se vor returna banii pentru orice cheltuiala ai realizat pentru acea misiune. Si daca aceasta activitate se plateste, de ce sa nu-ti incepi propria afacere ? 

Vezi si

Afacerile 1-2-3-4 din seria 100 de afaceri cu castig relativ rapid



 Daca ti-a placut una dintre ideile prezentate pana acum si esti interesat sa incepi poti cere consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau detalii pentru consiliere despre marketingul si promovarea afaceri sau despre afacerea in sine (planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .

Articol adaptat din www.mobincube.com si publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA.

miercuri, 14 martie 2018

Afacerea 5 si 6 - din seria 100 Idei de afaceri cu castig relativ rapid

5. Serviciu de bona – sau baby sitter

Incepe un serviciu de bona – sau baby sitter. Daca iti place sa ai grija de sugari sau copii mici iti poti oferi serviciile ca bona. Poti avea grija de copii fie la tine acasa fie acasa la ei.
Cum sa incepi: Poti sa intrebi vecinii si prietenii daca au nevoie de o bona si le poti oferi lor serviciile sau si ei vor spune altora la randul lor si astfel afacerea ta va creste.

Pune anunturi peste tot in orasul tau despre faptul ca oferi acest serviciu. Poti pune un anunt in ziar (costa ceva dar nu garanteaza ca vei fi cautata ).

Important cand prestezi serviciul de baby-sitter: 
- Intotdeauna sa cunosti numerele de telefon ale parintilor si adresele unde vor fi plecati, numarul vecinilor, numarul de urgenta national sau local, politie, salvare etc in caz de urgente. 
- Ofera-le parintilor informatii complete despre tine si obtine informatii de la parinti despre copii legat de ceea ce le place, cand  e ora lor de culcare, jocuri favorite, ce mancare le place si ce nu le place. Asa se face in mod profesionist. 
- Fii draguta (buna, amabila) cu copiii si parintii – uneori poti obtine bani in plus. 
- Deasemeni asigura-te ca e casa curata si ca cei mici sunt in pat atunci cand parintii se intorc seara acasa.

Poti presta serviciul de bona cateva ore dupa scoala pentru a-i da mamei un timp de ragaz (sa se odihneasca) sau sa faca  ceva ce nu a avut timp, sau poate fi in diferite seri din saptamana. Pot fi cateva ocazii in care ti se va cere sa ramai peste noapte. 

Sunt o gramada de lucruri amuzante pe care le poti face pentru a-i amuza pe micuti. Mergi la bibioteca sau la librarie si ia cateva carti pentru cei mici. Va trebui sa stii cateva tehnici de prim ajutor. 

Deasemeni e bine sa fii bun la a primi instructiuni si la a le urma intocmai (asta e primul lucru pe care il fac parintii cand iti lasa copii in grija). 
Copii de 14 ani sau mai mari nu necesita neaparat supravegherea unui adult asa ca nu are sens sa te implici in directia respectiva. 

Verifica ce tarife au alte bone si poti face si tu la fel. Afacerea cu bone este o afacere cu un mare potential asa ca daca iti place, incepe cat mai curand. 

6. Serviciu de curatat gratare 

Serviciu de curatat gratare - oamenilor le place sa aiba gratare curate asa ca de ce sa nu fii platit sa faci treaba asta murdara pentru ei? 
Din ce in ce mai multi oameni au gratare fixe in curtile lor, construite din piatra sau metal, tip barbeque (gratar in engleza). Si cum in Romania gratarul este sport national ai putea face bani frumosi din curatarea lor (mai ales ca s-a incalzit si incepe sezonul). 
Deci vei avea nevoie de perii de curatat, apa cu detergent, si ceva de curatat resturile arse de pe el. 
Tine minte, cand ai terminat de curatat trebuie sa se usuce bine si apoi sa folosesti ulei de gatit ca sa ungi suprafata de gatit, dar numai la cererea proprietarului. 
Fa cativa fluturasi de reclama si mergi din poarta in poarta pentru a anunta oamenii ce poti face pentru ei. Stabileste un pret per gratar dar intreaba si cat ar da oamenii ca sa le cureti gratarul. 

Vezi si

Afacerile 1-2-3-4 din seria 100 de afaceri cu castig relativ rapid



 Daca ti-a placut una dintre ideile prezentate pana acum si esti interesat sa incepi poti cere consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau detalii pentru consiliere despre marketingul si promovarea afaceri sau despre afacerea in sine (planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .

Articol adaptat din www.mobincube.com si publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA.

 Infiintari Firme Si PFA


miercuri, 14 februarie 2018

100 Idei de afaceri cu castig relativ rapid pe care le poate incepe o persoana

Azi incepem cu primele 4

1. Fotografii pentru oameni si animalele lor de companie. 

Iubesti animalele si poti face fotografii bune? Cum ar fi sa mergi prin cartier cu cateva anunturi tiparite si sa anunti oamenii ca le poti oferi fotografii printate cu animalele lor iubite? Vei avea nevoie de un aparat foto (e mai profesional decat cu telefonul- daca ai un Polaroid care scoate pozele instant e si mai bine). Poti incerca sa imprumuti unul dar trebuie sa ai grija pentru ca sunt aparate foto destul de scumpe si trebuie utilizate cu atentie. Acum, daca te gandesti ca toata lumea poate face poze cu telefonul, mai gandeste-te. Tu trebuie sa fii mai bun deoarece te pasioneaza. Sunt foarte multi oameni care isi plimba animalele de companie, si chiar daca nu ai un Polaroid dar le poti aduce poza in cel 10-20 de minute cat isi plimba animalutul favorit ti-ai servit deja primul client. Aceasta poate fi o cale amuzanta de a face bani si in acelasi timp oferi si momente placute ce vor fi tinute minte. Tine de tine cat vei cere si cine stie, poti deveni faimos! 
(p.s. - ai auzit de fotografi care au propriile lor galerii foto?)


2. Distribuitor de obiecte de arta sau Art Dealer. 

Poti incepe o afacere cu obiecte de arta. Daca ai un ochi format pentru ceea ce se vinde si poti gasi obiecte de arta la preturi bune atunci aceasta poate deveni o afacere buna pentru tine. Poti incepe sa cumperi obiecte de arta ieftine si sa le revinzi fie direct fie online. Cauta site-uri care vand lucrari de arta  sau cauta diverse shopuri, garaje deschise, anticariate specializate pe arta sau magazine de arta. Multi artisti sunt grozavi in a crea opere de arta dar nu au nici o idee despre cum le-ar putea vinde sau cum le-ar putea pune pe piata. Aici intervii tu daca ai  abilitati de prezentare si vanzare. Poti incepe pe baza de comision la piesele de arta vandute si cine stie, daca totul merge bine, aceasta poate deveni o cariera grozava pentru tine.

3. Spalatorie de masini… la domiciliu. 

Oamenii au facut bani din aceasta idee cam de cand au aparut masinile. De ce? Pentru ca oamenilor nu le place sa-si spele masinile dar iubesc sa le conduca. Oportunitatile sunt peste tot in jurul tau si astfel poti umbla prin cartier, chiar din usa in usa si intreba oamenii daca vor sa le speli masina. Poti deasemeni sa pui un semn si sa speli masini in fata casei tale. Vei avea nevoie de apa, perii, detergent auto, detergent de geamuri si un furtun in apropiere…Distractie placuta. O poti face in zile prestabilite  precum fiecare Duminica, Luni seara sau in weekenduri. Astfel oamenii te vor vizita pentru o spalare a masinii (sau tu pe ei), in timp ce ei se ocupa de treburile lor si in felul asta mai multi oameni te vor cauta. Daca faci o treaba buna e posibil sa fii platit mai mult. Trebuie sa te asiguri ca detergentul folosit nu afecteaza vopseaua masinii si nu polueaza si sa folosesti un burete moale.

4. Participa la Licitatii. 

Cumpara si vinde la licitatii pentru a face profit. Licitatiile sunt o cale grozava de a face profit. Oaenii cumpara lucrurile dvs prin licitatie si viceversa. Vei avea nevoie de ceva bani ca sa incepi. Poti alege intre licitatiile online sau poti merge in persoana la licitatii. Atentie, poti face bani buni din licitatii dar poti deasemeni sa si pierzi bani. Fii atent cand licitezi astfel incat sa nu te atasezi de un obiect si sa platesti prea mult pentru el. Stabileste-ti un pret pe care esti gata sa-l platesti inainte de a incepe licitatia. Este important sa tii minte cati bani ai astfel incat sa nu te trezesti ca ai licitat mai mult decat poti plati. Asta ar insemna, printre altele, ca nu vei mai fi primit la licitatii pe viitor ceea ce nu e un lucru bun. Daca esti atent poti face o gramada de bani in acest tip de afacere.

In continuare: 

Afacerea 5 -6 din seria 100 Idei de afaceri cu castig relativ rapid

100 de idei de afaceri: idei 7-8-9-10 : cu castig relativ rapid
 Daca ti-a placut una dintre ideile prezentate pana acum si esti interesat sa incepi poti cere consultanta pentru deschiderea firmei la www.infiintarifirme-pfa.com sau detalii pentru consiliere despre marketingul si promovarea afaceri sau despre afacerea in sine (planul afacerii, vanzari, promo, buget, etc) la adresa https://www.facebook.com/reclama.marketing/ .

Articol adaptat din www.mobincube.com si publicat de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme si PFA.
 Infiintari Firme Si PFA

miercuri, 10 ianuarie 2018

Solutia pentru ca mult mai multe afaceri mici sa reuseasca

 Infiintari firme

  Majoritatea statisticilor legate de dezvoltarea afacerilor ne spun că pest 90% dintre ele se închid în maxim 5 ani de la inființare și asta nu doar in România , ci peste tot in lumea liberă. 
Asta inseamnă că succesul sau reușita in atingerea scopurilor unei afaceri nu sunt influențate major de mediul în care se desfășoară. 
Și atunci, poate fi vorba de tipul de afacere pe care o ai și de faptul faptul că unele reușesc si altele nu? Încă o dată, piața ne arată că nici acesta nu este motivul principal al eșecului, dovada  fiindu-ne oferită de firmele de succes din toate domeniile posibile si cu toate produsele si serviciile posibile. Ba mai mult, există firme ce activează în același domeniu și oferă aceeași categorie de produse sau servicii și au un real succes. Consider că și nisip de furnici dacă vrei să produci, poți reuși. 
Și atunci, care este motivul real pentru care o afacere mică se poate dezvolta și să devină una de succes?
  Dar, inainte de a vorbi despre un motiv principal al reușitei afacerilor mici trebuie menționate câteva moduri în care acestea pot fi considerate de succes.
Ele pot fi considerate de succes la un nivel mic, local, dar mai ales atunci când ating un nivel mare, national dar mai ales international. 
O afacere devine de succes atunci când produsele sau serviciile ei sunt căutate de o anumită categorie de persoane în mod constant datorită beneficiilor și încrederii acestor oameni în oferta companiei respective pe o perioadă lungă de timp.
Deasemeni afacerea devine de succes dacă este stabilă financiar și poate face față schimbărilor continue, devenind din ce în ce mai bună în fiecare an.
Dacă vorbim de personal, o companie mare cu mulți angajați nu este neapărat o companie de succes dacă se zbate în probleme financiare sau se chinuie să țină pasul cu schimbările continue. O companie de succes mai poate fi considerată și acea firmă care oferă angajaților condiții bune de muncă și un salariu peste medie, dar fără a neglija punctele anterioare.
  
  Acum, am lăsat la urmă modul cel mai important în care o afacere mică poate fi considerată ca devenind de succes iar acest mod este:
libertatea finaciară și nivelul de trai pe care îl oferă proprietarului sau proprietarilor afacerii împreună cu beneficiile pe care le aduce celorlalți oameni pe care îi servește.
Este de departe principalul scop al oricărei afaceri înființate pe planeta Pamânt. 
  De aici, privind progresiv inapoi către momentul infiintarii firmei, motivul principal al succesului sau eșecului oricărei afaceri mici este chiar întemeietorul acesteia, sămânța, sau cel care a infiintat-o. De el depinde creșterea sau desființarea unei afaceri de succes. 
Si de departe cel mai important lucru este faptul că de proprietarul afacerii depinde cât de mult mucește și de cât de mult se pregătește în domeniul afacerii lui dar și în domenii ce susțin afacerea respectivă precum contabilitate, vânzări, marketing, management și leadership. 
Majoritatea celor care își infiinteaza o firma, după ce au câțiva angajați și lucrurile incep să se miște, reduc nivelul implicării și așteaptă ca lucrurile să meargă singure. Greșeală fatală. Este nevoie de pregătire continuă atunci când ai creat o afacere.

  De ce este nevoie de atât de multă pregătire, de atât de multă informație? Pentru că informația înseamnă putere și puterea te ajută să acționezi, să treci peste obstacole. 
Atunci când ai informația ai putere și când ai putere ești mai stăpân pe tine și ai curaj, iar cei care au curaj și acționează sunt oamenii care au reușit sau care deja au pornit pe drumul succesului. 

Articol scris de Paul Pintilie P. pentru pagina Infiintari firme

miercuri, 13 decembrie 2017

Revine „moda PFA-ului” printre angajati?



Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 79/2017 va aduce, incepand cu anul 2018,  cateva modificari Noului Cod Fiscal in privinta contributiilor la bugetul de stat  a persoanelor fizice autorizate, respectiv asupra impozitului pe venit si asupra contributiilor la bugetul asigurarilor sociale.
La un calcul mai atent realizat  se poate constata ca un PFA poate plati chiar si de trei ori mai putine impozite din activitatile realizate decat un angajat, cu conditia respectarii plafonului de impozitare minim – conform nivelului salariului minim pe economie. Luand exemplul unui salariu mediu pe economie, un PFA care declara un astfel de venit va fi impozitat mai putin decat un angajat cu acelasi salariu. Aceasta masura este una tentanta atat pentru angajator cat si pentru angajatul cu un nivel salarial mediu.
Nu cunoastem motivatia acestui demers fiscal, dar daca vom lua in considerare trecutul nu foarte indepartat al „febrei PFA-ului”, in care angajatorii „recomandau insistent”  angajatilor sa isi faca PFA pentru a schimba forma de colaborare si astfel de a reduce valoarea impozitarii,  reapare intrebarea daca nu vor reveni si vechile probleme intampinate in perioada 2009-2016.  Multe dintre aceste probleme au rezultat datorita nedepunerii declaratiilor fiscale sau depunerii lor in forma gresita si astfel au aparut  datoriile si amnistia fiscala, lucruri prin care atat proprietarii de PFA (vechii angajati) cat si statul au pierdut bani. De ce multi dintre angajatii sau PFA-urile atunci infiintate nu au depus declaratiile la timp sau le-au depus gresite? De ce multi dintre angajatii transformati in PFA nu si-au platit impozitele si contributiile la asigurarile sociale si de sanatate? Pentru ca angajatul nu avea mentalitatea sau gandirea formata in asa fel incat sa-si tina propria contabilitate, chiar si cu ajutorul contabililor din firma.
In teorie, un angajat cu salariu mediu pe economie se presupune a fi mai educat din punct de vedere economic (presupunand ca aceasta categorie de angajati va fi avantajata de noua modificarea a Codului Fiscal) si astfel mai responsabil in plata impozitelor si taxelor dar in continuare, multi dintre angajati nu au abilitatea de a gandi in termeni contabili si a constientiza necesitatea depunerii corecte a documentelor si a realizarii platilor catre ANAF. In perioada 2009-2016, presupunand ca majoritatea firmelor si-au platit PFA-urile (persoanele care aveau anterior statutul de angajat) si le-au dat acestora inclusiv banii de impozite si taxe sociale, multi dintre cei care au primit acesti bani pentru a face platile catre ANAf nu i-au mai depus, fie in mod constient, sperand ca vor plati data viitoare, fie in mod inconstient, nerealizand ca acel venit suplimentar era de fapt o taxa ce trebuia platita. De aceea, persona fizica angajata transformata in PFA, nu este pregatita sa tina contabilitate, nu a fost angajata pentru asa ceva, ea este angajata sa presteze o anumita munca pentru angajator si astfel, a aparut o noua povara in mediul de lucru, povara pe care unii au putut sa o duca dar foarte multi nu.
Iata cum, dintr-o masura fiscala care se presupunea de ajutor, a ajuns o masura care se pare ca a afectat  in sens negativ functionarea economica in mediul privat si ne intrebam daca si actualele modificari vor avea acelasi efect sau vor fi si ele paguboase pentru bunul mers al economiei, dar mai ales pentru binele cetatenilor romani.


Articol realizat de Paul Pintile P. pentru pagina Infiintari Firme si PFA Tulcea – Claudiu Zlate Întreprindere Individuala.

miercuri, 4 ianuarie 2017

Despre noi


Ce facem:


Infiintam rapid firme SRL, SRL-D, PFA, Intreprinderi familiale si Intreprinderi Individuale. 

Experienta:

Am inceput activitatea de infiintari firme de peste 7 ani, mai exact din Mai 2011 iar apoi am infiintat propria companie in 2013.


Expertiza:

Toti angajatii sunt economisti de profesie, cu experienta de minim 5 ani in domeniul legislatiei economice.

Ne bucuram de amabilitatea personalului Registrului Comertului si le multumim pentru buna colaborare de pana acum.


Realizari din 2011:

Am infiintat peste 468 de firme tip SRL, PFA si alte forme juridice si de persoana fizica;
  • in domeniul agricol am deschis peste 50 firme;
  • in domeniul serviciilor am infiintat peste 100 de firme;
  • in domeniul comertului am deschis mai mult de 200 de firme;
  • in domeniul industriei am infiintat peste 30 de firme;
  • in domeniul constructiilor am infiintat peste 80 de firme;
  • am infiinta peste 100 de firme cu activitate economica internationala;
  • am infiinta peste 20 de firme pentru cetateni straini din tari precum Italia, Norvegia, Rusia, Spania, Turcia, Bulgaria;

Am consiliat:
  • mai mult de 1000 de persoane pentru deschiderea unei societati comerciale in mod direct;
  • am consiliat mai mult de 2000 de persoane telefonic;

Printre problemele intampinate si rezolvate au fost:
  • probleme legate de sediu;
  • de asociati;
  • de adeverinte gresite;
  • de act constitutiv;
  • de coduri CAEN alese gresit;
  • de domeniul activitatii;
  • de modificari ale firmei;
  • si multe altele;


Istoric

Am pornit cu infiintarea unui ONG, la inceput singur, apoi cu sotia si primul sediu a fost in apartamentul parintilor.
La inceput am facut toate greselile posibile si peste 10 drumuri la institutiile statului pentru autorizari.
Dupa doi ani de zile au inceput sa apara rezultatele unei munci intense si continue. Secretul este sa nu renunti chiar daca la inceput ai cateva esecuri. Acestea sunt trecatoare daca inveti din ele, asa cum fac oamenii de succes.

Viziunea noastra:

Întotdeauna ne-am bazat pe profesionalism și dezvoltare continuă. Aceste, două atribute nu caracterizează doar serviciile oferite ci și compania în sine, deoarece dorința de a ne perfecționa, de a rezista mediului concurențial, au dat un contur clar asupra evoluției noastre, de la înființare până în ziua de azi.

Misiune

Credem în spiritul antreprenorial al oamenilor şi vrem să participăm activ la înfiinţarea de noi firme. Suntem un partener loial şi un furnizor competitiv, care dispune de resursele necesare astfel încât să satisfacă nevoile specifice ale fiecărui client prin servicii de calitate, decizii inovatoare şi posibilitatea unei dezvoltări profesionale continue.

Valori


ÎNCREDERE - Lucrăm într-un mediu deschis, unde oamenii își pot exprima liber părerea, punctul de vedere și își pot asuma riscuri și reușite.

CREDINȚĂ „Mută munții!” - Este ceea ce ne face mai buni și ne motivează să ne asumăm responsabilități.

CALITATE - Oferim servicii de cea mai buna calitate.

RESPECT - Avem respect față de clienți, angajați, servicii și chiar, față de concurenți.

UNITATE - Funcționăm în cadrul unei echipe unite.

PASIUNE - Este atributul suprem, care stă la baza tuturor acțiunilor noastre.

PRIETENIE - Legăm legături de prietenie de durată cu clienții noștri.

SATISFACȚIE - Un client satisfăcut, este un client fidel.




Interviu cu Claudiu Zlate

Autor: Paul Pintilie P.- Vis Marketing - Reclama si Publicitate




Zlate - Infiintari firme: Constanta, Bd. Tomis nr. 46, et.1, cam 14 - HARTA Google Maps
Tel: 0747 220 176
facebook: Infiintari Firme si PFA Constanta



Zlate - Infiintari firme: Tulcea, Str. Mahmudiei nr.2, et.2, cam 1(Km 0- Complex Cooperativa Unirea)
Harta Google Maps
Tel: 0741 442 139



"O cale mai simpla spre propria firma"



vineri, 1 aprilie 2016

Ce paşi trebuie să faci ca să ai propria firmă

Faci o firma tip SRL, PFA, Intreprindere individuala sau S.A.?

După ce te-ai hotărât că ai nevoie de o firmă pentru a începe o afacere, ai de ales între două variante:

Prima variantă este să-ți faci singur propria firmă. Este cea mai bună soluție atunci când ai timp și răbdare.

Primul pas este să alegi tipul de firmă care se potrivește afacerii sau activității tale. Principale sunt două: PFA sau SRL. Posibilitățile de informare sunt internetul și prietenii. Trebuie să ai grijă că unele informațiile sunt uneori contradictorii, greșite sau depășite. Nici una din sursele de mai sus nu va alege pentru tine cea mai bună soluție. Tu trebuie să faci asta.

Al doilea pas este să te informezi care sunt documentele și procedurile necesare pentru a avea propria firmă. Un drum la Registrul Comerțului ar trebui sa rezolve această problemă.

După ce ai aflat ce îți trebuie, pornești la alcătuirea dosarului de înființare. Acesta este format, în principal, din actul constitutiv, actul identitate, actele de sediu, rezervare de denumire, cereri și declarații.

Ultimul pas este depunerea dosarului la Registrul Comerțului si apoi ridicarea lui la termenul stabilit. Totul poate dura de la 4-5 zile pana la două săptămâni.

A doua variantă este să apelezi la un specialist. Aici primești consultanță gratuita privind alegerea tipului de firma care este cea mai potrivită afacerii tale, modul de impozitare, o estimare privind costurile și timpul de înființare. Pe scurt, el te ajuta sa alegi cea mai buna solutie pentru tine. Alcătuirea dosarului și parcurgerea tuturor etapelor cad în sarcina specialistului.

Tot ce trebuie sa faci este să furnizezi trei variante de denumire, actele privind sediul și asociații și să aștepți să fii sunat pentru a ți se înmâna actele firmei când este gata. Aceasta variantă este indicată atunci când nu ai timp și răbdare suficientă să parcurgi toate etapele si sa te lupti cu birocratia din sistem ca să îți faci singur propria firmă.

Date de contact pentru infiintarea completa a firmei (oriunde in Romania):
0747.220.176
Facebook: Infiintari firme SRL, PFA, II, S.A.

vineri, 18 martie 2016

Perioada de glorie a PFA-ului a apus ?

PFA - Persoana Fizica Autorizata

După modificările legislației fiscale ce se aplica de la 1 ianuarie 2016, PFA-ul, ca formă de organizare a afacerii, pierde din avantaje. Specialiștii se așteaptă să vadă un val de înființări de SRL microîntreprinderi, care, însă, vor fi sub lupa Fiscului.


Modificările Codului fiscal care au intrat în vigoare din 2016 aduc o lovitură cruntă uneia dintre cele mai căutate forme de organizare a micilor afaceri din România ultimilor ani. Extinderea obligativității plății contribuțiilor sociale pentru pensii la toate PFA-urile, indiferent dacă titularul micii afaceri este sau nu angajat cu contract de muncă îi determina pe mulți români să caute alte forme de organizare legală a activității profesionale. Mai exact, în timp ce unii specialiști se așteaptă la un val de cereri de angajare cu carte de muncă din partea prestatorilor de servicii, alții estimează că persoanele care vor renunța la PFA-uri se vor îndrepta către înființarea de firme persoane juridice, în condițiile în care povara taxelor pe salarii este de circa 75%.
Totuși, nu vor fi afectați de plata obligatorie a contribuției la bugetul de pensii PFA-urile pensionarilor. Românii preferă să lucreze ca PFA și datorită sistemului de contabilitate simplificat pe care îl presupune această formă juridică, contabilitatea în partidă simplă. Schimbarea de preferințe s-a văzut și în creșterea numărului de PFA-uri active. La sfârștul lunii septembrie 2015, în economia autohtonă erau active 405.090 Persoane Fizice Autorizate, cu un sfert mai multe comparativ cu sub 326.500, câte erau în primele luni ale anului 2009, conform Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Totuși, creșterea fiscalității pentru PFA-uri și reducerea impozitului pe dividendele firmelor de la 16% până la 5%, începând cu anul 2017, sunt argumente care înclină balanța către funcționarea ca SRL microîntreprindere plătitoare de impozit pe venit. „În condițiile în care impozitul pe dividende a scazut la 5%, PFA-ul nu mai e prietenos iar în schimb, devine interesant SRL-ul“, susține avocatul specializat pe fiscalitate Gabriel Biriș, cofondator al casei de avocatură Biriș Goran. La rândul său, și Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), spune, pentru revista Capital, că „oamenii capabili care doresc să câștige mai mult vor căuta soluții ca să facă acest lucru: să-și facă societăți comerciale“.
În cazul unui SRL plătitor de impozit pe venitul microîntreprinderilor fără angajați, nivelul de fiscalitate este decent, iar, odată cu extinderea activității și cu angajarea de personal, incepand cu 2016, firmele platesc un impozit pe venit mai mic de nivelul standard de 3%, putând ajunge până la 1%, în cazul microfirmelor cu cel puțin doi angajați în primele două luni de la înființare.

Infiintari rapide de firme tip SRL, SRL-D, SRL microintreprindere (include consultanta gratuita):
Tel: 0747.220.176
Facebook: Infiintari firme SRL, PFA, II, S.A.

vineri, 11 martie 2016

Avantajele și dezavantajele societăților cu răspundere limitată.


Societatea cu răpundere limitată SRL:

 
este societatea ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patromoniul social ; asociații răspund numai în limita aportului lor. Constituirea societății se bazează pe încrederea și calitățile asociaților – " intuitu personae".


AVANTAJELE DE A INFIINTA O SOCIETATE CU RASPUNDERE LIMITATA SRL:

- asociații răspund numai în limita aportului adus la capitalul social al societății:
- controlul activității poate fi realizat chiar de către asociați,cu excepția cazului când trebuie desemnat cel puțin un censor ( dacă numarul asociaților este mai mare de 15)
- asociatul se poate retrage din societate în condițiile actului constitutiv și conform Legii 31/ 16 noiembrie 1990 republicată;
- pentru finanțarea și dezvoltarea societății, societatea cu răspundere limitată poate apela la noi aporturi de capital de la o persoană din afara societății, care este interesată ca astfel, să se asocieze; în consecință , capitalul social se va majora, iar terța persoană va primi calitatea de asociat;
 

DEZAVANTAJELE SOCIETATII CU RASPUNDERE LIMITATA SRL:

- cesiunea părților sociale se face numai în concordanță cu dispozițiile legale și potrivit dispozițiilor statuare sau ale actului constitutiv unic ; față de celelalte persoane, cesiunea părților sociale se face numai dacă exista consimțămintul asociaților, care reprezinta cel puțin 3/4 din capitalul social, în actul constitutiv fiind posibil de stipulat chiar clauze mai drastice pentru cesiune (ex: aprobarea acesteia cu unanimitate de voturi);
- aportul la capitalul social poate să fie numai în numerar, fie în natură și numerar. În SRL aportul în creanțe sau în industrie (în muncă) este interzis. Potrivit art. 15 din Legea 31/1990,republicată, aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărui tip de societate. Din redactarea textului de lege mai sus menționat reiese că aporturile în numerar trebuie să existe numai la constituirea societății. În schimb, în cazul majorării capitalului social pot exista numai aporturi în natură. Indiferent de situație însa, aportul în natura trebuie să se predea în momentul constituirii societății;
- relatiile dintre asociați au la baza încrederea reciprocă ce exista între aceștia, aspect ce apropie mai mult, din acest punct de vedere societățile cu raspundere limitată de societățile de persoane, dar totodata restrange sfera de mișcare a asociaților, în special în ceea ce privește luarea deciziilor.

Infiintari rapide de firme SRL, SRL-D, SRL microintreprindere, PFA-uri si Intreprinderi individuale sau alte forme comerciale
CONSULTANTA GRATUITA pentru cea mai buna solutie in alegerea firmei:
Tel: 0747.220.176
Facebook: Infiintari firme SRL, PFA, II, S.A.

vineri, 4 martie 2016

Romania, tara SRL-urilor cu nume Consulting si Invest!

Patronii romani au, in marea lor majoritate, aspiratii occidentale. Dovada denumirile cel putin originale, cu iz de business ca-n filme, in care investitorii subliniaza ca sunt "Owneri" sau CEO, iar afacerile lor au denumiri pompoase, cu pretentii de multinationala. Cel putin asta reiese dintr-un studiu realizat de analistii de la KeysFin, care a analizat denumirile firmelor active din Romania. Potrivit statisticilor KeysFin, cele mai multe firme active, 11.595, poarta denumirea de "Consulting", iar alte 9700 includ numele "Invest". Denumiri foarte populare la romani sunt si "Construct" (8856), "Trans" (8272), "Company" (6851), "Design" (6212) si, bineinteles, "International" (6122).

Pe lista celor mai populare denumiri de firma se mai afla Star, Tech, Business, Trading, Management, Media, Expert, Soft, Concept si Logistic, toate aflate pe cartile de vizita a peste 100.000 de societati comerciale.

Nu lipsesc si denumiri precum Best, Smart, Industrial, Marketing, Universal, Super, West, Fast, Gold si Mega.

"Acestea denumiri, cele mai des intalnite, dovedesc faptul ca investitorii romani, indiferent ca au un PFA, un SRL sau un SA, incearca sa-si asigure un capital de imagine cat mai solid, sa dovedeasca, in primul rand prin denumire, stabilitate si seriozitate. Ca peste 90% dintre firmele din Romania au sediile sociale in apartamente de bloc, asta este alta problema", spun analistii de la KeysFin.

"Vorbim, pe de o parte, de dorinta de a impresiona clientii interni, iar pe de alta parte de nevoia legitima de a negocia de la egal la egal cu potentiali parteneri straini. Una este sa te cheme Mega Consult International si alta este sa te denumesti Cabluri si Vopseluri SRL", au mai spus acestia.

Un fenomen tot mai intalnit in economie il reprezinta, din acest punct de vedere, si infiintarea unor companii in afara tarii, la Londra, Paris, in SUA sau in paradisurile exotice, tocmai pentru a sugera potentialilor parteneri faptul ca au de-a face cu firme serioase, nu cu "business-uri de buzunar".
"Owner, CEO, manager, business developer, CFO, project manager, asistent manager, etc. Nu prea mai avem directori, contabili sefi, secretare, directori de personal, responsabili aprovizionare, gestionari, magazioneri etc.. Acum femeia de serviciu a devenit cleaning personal, secretara este obligatoriu asistent manager, iar contabilul este CFO. Sunt alte exemple care dovedesc aspiratiile occidentale ale romanilor si modul in care incearca sa-si cosmetizeze originea mioritica, cu parfum socialist", spun expertii KeysFin.

Exista, bineinteles, si exemple de business-uri cu nume ancorate puternic in filonul national, care ne aduc aminte de sorgintea romaneasca, traditionala. Potrivit studiului KeysFin, cel mai des intalnit nume traditional este Miorita, o denumire aflata pe frontispiciul a peste 170 companii inregistrate la Registrul Comertului.
In rest, cele mai multe poarta denumiri de flori precum Magnolia, Crinul si Crizantema, de pasari (Albatros, Condor) sau alte denumiri care au legaturi cu asteptarile oamenilor de afaceri, de la Favorit, Splendid, Elixir, Nirvana, Talisman, Fortuna, Orizont, Unic, Actual, Viitorul, Ascendent, la Cristal, Diamant si Briliant.

"Inca o dovada ca, indiferent ca aleg sau nu denumiri cu iz occidental, toate au legatura cu aspiratiile business-ului, de la International si Universal la Unic, Splendid si Talisman. E un lucru rau? Nici pe departe. Dovedeste faptul ca oamenii de afaceri romani, indiferent la ce nivel activeaza, privesc cu optimism realitatea si cauta sa isi impulsioneze business-ul prin orice mijloace", au mai comentat analistii KeysFin.

Studiul KeysFin privind denumirile firmelor a luat in calcul cele 549.427 de firme inregistrate si active la nivelul anului 2014. Informatiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societatile comerciale si PFA-urile active din Romania.


Infiintari rapide de firme SRL, SRL-D, SRL microintreprindere, PFA-uri si Intreprinderi individuale sau alte forme comerciale.
CONSULTANTA GRATUITA pentru cea mai buna solutie in alegerea firmei:
Tel:  0747.220.176

vineri, 26 februarie 2016

9 motive pentru care să-ți înființezi o firmă!

" MUNCEŞTE DIN GREU ASTFEL INCAT INTR-O ZI SEMNĂTURA TA SA FIE NUMITĂ AUTOGRAF "

Mii de persoane din toată țara o fac!! …în ritm de peste 2000 pe lună doar în București. Motivele pentru care, lumea își face firmă, pot fi diferite. Încercăm să enumerăm câteva dintre ele, fără a avea pretenția că le epuizăm.
 
1. Vrei să fii independent, să fii propriul tau șef!

Te-ai săturat să fii un pion, să fii persoana care execută la infinit ordinele altora, să raportezi fel de fel de situații periodice? Vrei să fii liber, să-ți faci programul după propria voință? Ai putea să faci primul pas către visele tale prin înființarea unei societăți comerciale. Atenție! S-ar putea să fie nevoie să muncești mai mult decat o făceai până acum! Este adevarat însă că, de data aceasta, este vorba despre societatea TA, despre afacerea TA !

 

2. Vrei mai mulți bani, aspiri la o viață mai bună pentru tine și familia ta!


Dacă ți-ai făcut socotelile, ai cercetat piața cu atenție, ai experiență și resursele necesare pentru startul unei afaceri și ai observat că poți obține mai mult decât ești plătit acum, poți să iei serios în calcul posibiliatea înființării unei firme. Este posibil ca același volum de muncă să genereze pentru tine și familia ta mai mulți bani și astfel să vă puteți bucura mai mult de viață .

 

3. Vrei să te afirmi!


Știi oameni care au reușit. Mai mult, știi că poți și tu. Chiar vrei! Dacă ai tot ce-ți trebuie, drumul ți-e deschis. În cele mai multe domenii este nevoie de o firma. Nu sta pe gânduri și treci la acțiune!

 

4. Ai adunat experiența și dorești să-ți creezi propriul drum, ai alte păreri despre afaceri decât șefii tăi sau vechii asociați!


Ești îndeajuns de puternic încât să te menții cu resurse proprii pe piață? Vrei să-ți pui în practică propria viziune de afaceri și să nu mai depinzi de altcineva? Atunci propria afacere este un pas firesc. Probabil că știi și ce trebuie să faci ca să-ți înființezi o societate comercială.

 

5. Ai ceva de demonstrat!


Unii încep afaceri ca să le demonstreze soților/soțiilor lor că și ei pot. Alții vor să le demonstreze părinților ori profesorilor… Merge și asa! Ideea e să începi! Iar primul pas e să ai societatea ta comercială.

 

6. Ești deja un întreprinzător și vrei să intri în legalitate!


Poate că, un timp ai vândut pe cont propriu piese auto și apoi ai ajuns la a vinde mașini sau la intermedieri de imobile. Nu e niciodată târziu să intri în legalitate. Scapi de stres și, în plus, vei avea și multe avantaje. De exemplu, vei putea contracta credite cu care să-ți dezvolți afacerea. Cel mai simplu este să apelezi la o societate de consultanță pentru Inființări de firme.

 

7. Ai găsit niște parteneri alături de care dorești să realizezi un anumit proiect!


Poate că, ești norocos și ai întâlnit niște oameni deosebiți, care îți împărtășesc pasiunea pentru un anumit domeniu. Evident, ați discutat despre multe lucruri și ați ajuns la concluzia că trebuie dezvoltat un proiect. În cazul acesta puteți fi asociați la o societate comerciala.

 

8. Ai găsit un finanțator pentru unul dintre proiectele tale!


Acesta este un caz fericit! Poate merită să faci și cinste pentru asta! Drumul către succes începe de la  Registrul Comerțului!


9. Ai o idee fantastică de afaceri!


Îți mai trebuie și un plan. Dacă și în cifre totul îți iese bine, nu mai sta pe gânduri și fă-ți firma!
 
Infiintari rapide de firme SRL, SRL-D, SRL microintreprindere, PFA-uri si Intreprinderi individuale sau alte forme comerciale
CONSULTANTA GRATUITA pentru cea mai buna solutie in alegerea firmei:
Tel: 0747.220.176

vineri, 12 februarie 2016

Obligatii de evidenta contabila

Pentru SRL-uri:

Pe langa obligatiile care tin de administrarea juridica a societatii cu raspundere limitata, precum si cele referitoare la relatia cu angajatii, mai exista o serie de reguli contabile, fara de care firma nu poate functiona.
In Legea contabilitatii nr. 82/1991 se precizeaza ca o firma trebuie sa organizeze evidenta financiar – contabila, respectiv sa tina la zi registrele contabile obligatorii si sa intocmeasca situatiile financiare anuale.
 
Un SRL trebuie sa conduca contabilitatea in partida dubla
 
Conform reglementarilor in vigoare, contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala, iar contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se tine atat in moneda nationala, cat si in valuta.
 
De asemenea, o societate comerciala este obligata sa conduca contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca situatii financiare anuale.
 
Persoanele care in exercitiul financiar precedent au inregistrat cifra de afaceri neta sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro si totalul activelor sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate, se mentioneaza in dispozitiile in vigoare.
 
Pe langa aceste aspecte, trebuie avut in vedere faptul ca orice operatiune economico – financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ.
 
Documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au inregistrat in contabilitate, dupa caz, se arata in reglementarile in vigoare.
 
Totodata, o societate comerciala are obligatia sa efectueze inventarierea generala a elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii detinute la inceputul activitatii, cel putin o data in cursul exercitiului financiar, precum si in cazul fuziunii, divizarii sau lichidarii si in alte situatii prevazute de lege.
 
Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii ii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective, se precizeaza in Legea contabilitatii nr. 82/1991.
 
Mai mult decat atat, contabilitatea poate fi organizata si condusa pe baza de contracte de prestari de servicii in domeniul contabilitatii, incheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania.
 
Potrivit Legii 82/1991, raspunderea pentru aplicarea necorespunzatoare a reglementarilor contabile revine directorului economic, contabilului-sef sau altei persoane imputernicite sa indeplineasca aceasta functie, impreuna cu personalul din subordine. In cazul in care contabilitatea este condusa pe baza de contract de prestari de servicii, incheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, raspunderea pentru conducerea contabilitatii revine acestora.
 
Atentie! Detinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor si datoriilor, precum si efectuarea de operatiuni economico-financiare, fara sa fie inregistrate in contabilitate, sunt interzise.
 
In ceea ce priveste modul de organizare a contabilitatii, Legea 82/1991 prevede reguli clare. Astfel, contabilitatea imobilizarilor se tine pe categorii si pe fiecare obiect de evidenta, iar contabilitatea stocurilor se tine cantitativ si valoric sau numai valoric. Contabilitatea clientilor si furnizorilor, a celorlalte creante si obligatii se tine pe categorii, precum si pe fiecare persoana fizica sau juridica. In schimb, contabilitatea cheltuielilor, respectiv a veniturilor se tine pe feluri de cheltuieli/venituri, dupa natura sau destinatia/sursa lor, dupa caz.

Amenzi de pana la 40.000 lei pentru nerespectarea regulilor contabile
 
Firmele care nu isi indeplinesc obligatiile contabile, risca amenzi care pot ajunge si pana la 40.000 lei. Astfel, cu amenda intre 1.000 lei la 10.000 lei se sanctioneaza detinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor si datoriilor, precum si efectuarea de operatiuni economico-financiare, fara sa fie inregistrate in contabilitate, se precizeaza in Legea nr. Legea 82/1991.


Infiintari rapide de firme SRL, SRL-D, SRL microintreprindere, PFA-uri si Intreprinderi individuale sau alte forme comerciale.
CONSULTANTA GRATUITA pentru cea mai buna solutie in alegerea firmei
Servicii profesioniste de CONTABILITATE.
Tel: 0747.220.176